miercuri, 27 mai 2009

dute dracu odata.

NU mai suport.Nu il mai suport.E a3a oara cand pun punct si imbecilul se intoarce iar.Si totul e la fel,ca si cum nu as fi zis vreodata"inceteaza!".Ii era dor[asta mi'a spus cand l'am intrebat "de ce?"]...sa ma chinuie.Nu vreau sa cred ca e atat de nenorocit si ca se hraneste practic cu nefericirea mea.Mereu cand gasesc puterea de a trece mai departe imi mai da o lovitura si o iau de la capat.
Sincera sa fiu,nu stiu ce simt in momentul asta pentru el.Ori e doar ambitia mea proasteasca,ori tin atat de mult la el incat sa ma las calcata in picioare.Si refuz sa cred ca proastia mea e asa mare si ca ii accept atatea doar din ambitia de a fi cu el.

Nu stiu cum,dar trec eu peste.

joi, 21 mai 2009

10.59

De cate ori nu ai spus ca ai vrea sa poti da timpul inapoi sau ca atunci trebuia sa procedezi altfel?Am ajuns la concluzia ca pentru mine timpul este cel mai mare impediment.Urasc timpul si faptul ca trece.Urasc tot ce are legatura cu el...de la riduri si schimbari pana la ceasul din perete.Ma seaca faptul ca e singurul cu care nimeni nu poate lupta.Pana si cancerul se vindeca...pana si lumina soarelui este oprita...insa timpul nu.De ce?Mi se intampla foarte des sa imi pun aceasta intrebare...sau sa cred,in nebunia mea,ca exista o metoda nedescoperita de a ne juca 'cu timpul.E lumea mea.Poate ca incep sa innebunesc.Poate...insa cati nu se gandesc la asta? Am facut multe greseli,iar asta ar fi singurul mod in care le'as putea sterge.Sunt multe lucruri si persoane de care imi e dor,iar asta este singurul mod in care le'as avea din nou.Si nu pot totusi,din cauza nenorocitului de timp.Si ma enerveaza teribil.

marți, 19 mai 2009

punct si de la capat

Cred ca e un nou inceput.Eu si momentul in care nu vreau sa mai imi pese.Evident ca nu se sterge tot dintr'o data,doar ca m'am saturat sa trec dintr'un dezastru in altul.Am rani deschise,dar si speranta ca vor trece in curand.
Orgoliu under construction.

Chiar asa :]].Am inceput sa ma regasesc.Simt ca sunt din nou eu,simt ca respir si ca am pamant sub picioare.O trezire cam dura la realitate,ce'i drept.O zguduire puternica...sunt momente in care ma intreb daca intr'adevar sunt o persoana sanatoasa psihic.La 16 ani ai mei,stiu multe despre viata...am trecut prin multe.Scoala,familie,baieti.3 cuvinte si totusi 1:scoala vietii.Gimnaziu inca.Pentru altii nu inseamna nimic,dar pentru mine e paharul la jumate.
Intotdeauna am fost dramatica,pentru ca da,imi place drama,insa am avut si acea doza de realism.Realism pierdut la un moment dat...
Nu stiu ce as mai putea spune.Imi pare bine ca am gasit puterea de a trece mai departe.Mi'am dat seama ca omul din greseli invata si ca nimic nu conteaza mai mult decat prietenii.Am trecut prin momente dificile,momente de criza pot spune din care nu as fi iesit daca nu as fi avut acea mana intinsa...in cazul meu acele maini.8 maini intinse.Denni,Cata,Vio si Vero.Va iubesc!Fara voi nu as fi putut trece mai departe.Fara voi nimic nu ar fi la fel acum.Daca vreodata am vrut mai mult,soarta mi'a dat peste nas aratandu'mi ca defapt am tot.Va am pe voi.Sunt acolo la orice ora din zi si din noapte,indiferent daca aproape sau departe.Sunt acolo neconditionat.Va multumesc enorm ca ma acceptati asa cum sunt,ca ma lasati sa tip cand am nervi,ca ma lasati sa imi cer scuze apoi,ca ma luati in brate cand am nevoie,ca ma faceti sa rad,ca ma faceti sa uit de probleme,ca ma faceti sa cred ca timpul sta in loc,ca imi suportati aiurelile,ca ma lasati sa fiu eu.
Am prieteni si nu am nevoie de nimic altceva.Pentru ca nimic nu le poate egala valoarea.

duminică, 10 mai 2009

Zero

Toti ma critica,pentru ca nu ma privesc in ochi cand povestesc si nu vad cioburile din interiorul meu.

Nu imi pasa.