Lost.

Nu stiu sa pastrez nimic:(
Si as fi vrut sa nu ma trezesc din vis.
Si nu'l iubesc...doar ca nu ma mai simt eu daca nu sufar pentru el.Si nu sunt nici sado'masochista.
Si nici nu exagerez.Si imi e rusine chiar si de mine ca imi plang de mila asa.
M'am pierdut:(

.

Poveste.

Ochii ei negri inlacrimati priveau speriati in jur.Spera sa intalneasca pe cineva cunoscut,dar era inconjurata de straini.
Striga si nimeni nu parea ca o aude.Plangea,dar oamenii treceau pe langa ea fara ca macar sa o priveasca.Se simtea atat de singura...atat de parasita.Si avea atata nevoie sa planga pe umarul cuiva.Acolo era imposibil sa gaseasca ajutor asa ca fugi desculta pe cimentul rece si ud si se indrepta spre padure.Linistea din padure,desi o innebunea,era mult mai suportabila decat indiferenta din oras.
Ajunse,cu picioarele'i sangerande langa lac.Vantul batea usor si ii ravasea parul blond.Privea in gol,trista...amintirile o rascoleau si viata din ea pierea putin cate putin.Gandul ca e singura pe lume o topea.Il pierduse pe el...pierduse tot.Ramasese singura,intr'un loc necunoscut.

Lacrimile ii curgeau siroaie pe obrajii albi ca varul.Singurul lucru pe care il mai avea era o poza.Viata ei transpusa pe o bucata de carton...nu o lasase o clipa jos din mana.Degetele ei subtiri si palide o mangaiau cu blandete...chipul lui...ce nu ar fi dat sa il poata atinge...ce nu ar fi dat sa ii vada zambetul din nou...dintii lui albi si buzele pline si catifelate...ce nu ar fi dat sa le poata saruta inca o data.Dar stia ca e imposibil ca visul ei sa devina realitate si el sa se intoarca.O parasise pt totdeauna fara voia lui.Nici macar nu a apucat sa isi ia ramas'bun.Si ii era atat de dor...Isi aducea aminte fiecare fior pe care il simtea cand o saruta,fiecare tremur de emotie zarindu'l,fiecare gand si fiecare sentiment frumos pe care i'l trezea.Ar fi ucis pt el,ar fi facut totul.Nu conta nici Iadul,nimic.Nimic nu o putea opri.Iad era atunci cand nu era langa el.Se iubeau.Era o dragoste inocenta,sincera,ce nu cunostea limite sau obstacole.Era totul frumos si linistit.Pana cand viata o nedreptati,rapindu'l.I fu furat sufletul si bucuria de trai.De ce tocmai el?De ce nu a putut face nimic sa il salveze?

Acum se afla in locul unde pentru prima data s'au sarutat:lacul.O lacrima de amaraciune pica in apa cristalina si printre vibratii i se oglindi chipul sfasiat de durere.Lacrimile erau abundente si ii abureau privirea.Cand in ceata vazu chipul ingerului sau se sterse repede la ochi.Intoarse capul si se uita in spate.Doar fosnetul copacilor in bataia vantului.Apoi privi iarasi in apa.Zari acelasi chip dulce,zambind.Nu ii venea sa creada.Oare murise si ajunsese in Rai?Se intoarse din nou si il striga aproape isteric,cazand in genunchi si implorandu'l sa nu o lase din nou singura si sa se arate.Privi agonizand padurea.Liniste.Din nou se apleca pe marginea lacului.El era inca acolo.Atinse apa,dar vazand ca degetele ei firave produc vibratii si distrug imaginea lui,isi trase repede mana.Plangea si il implora sa ii vorbeasca.El doar statea acolo si o privea.Stia ca e o nebunie,dar ii placea sa creada ca nebunia ei e reala.Si sentimentul era atat de puternic.

Lacul era destul de adanc.Se gandea ca doar imbratisand moartea il va putea revedea.Asa ca,inconstienta,intra in apa si se indeparta din ce in ce mai mult de mal.Rochia ei neagra,de doliu,din matase se lipea de corpul subtire si slabit.Acum ca era atat de aproape de moarte si de el,pe fata i se asternuse un zambet triumfator.Imaginea lui reaparuse langa ea,implorand'o parca sa se salveze.De data asta,ea nici macar nu intoarse capul.Pe chipul ei angelic se vedeau calmul si fericirea.Stia ca va muri si asta o facea fericita.Urma sa fie alaturi de el...

blank and jones-fallen

El-Chiar a fost.Si eu inca sunt.

Tot ce scriu acum este o perfecta aberatie.Poate exagerez si poate dramatizez.Poate ca nu am dreptul sa simt asta.Dar regret.Ce regret?Ca exista o persoana care a tinut la mine.Mult.Si care in ciuda multor greseli[ale mele]inca tine.Si regreta.Ce regreta?Acum e frumos...regreta ca m'a sunat in ziua in care m'a vazut cu I. in oras...si m'a intrebat cu cine sunt.Si eu i'am spus ca nu pot sa vb.Si am inchis.Apoi i'am spus ca nu vreau sa incerc sa ii explic.De ce?Pt ca eram frustrata ca ii pierdusem pe amandoi.

Si acum cand aud ca el regreta toate astea si ca ii lipsesc...ma simt ultimul om.As fi vrut sa fi uitat si sa simta aceeasi frustrare pe care o simteam eu atunci.Sa fie suparat si constient ca nu merit o vorba buna din partea lui.Si nu e...El o intreaba pe Violeta"ce face madutza?"...cum poate?Cum dupa ce i'am facut atatea?

E foarte urat din partea mea sa spun ca totusi si eu tin la el...dar tin.Chiar tin.Nu suficient de mult incat sa ma schimb si sa fiu asa cum trebuie sa fiu pt el.Nu atat de mult incat sa il pot lasa pe I. la o parte si totul de altfel.Tin atat cat sa imi dau seama ca inainte de toate mi'a fost cel mai bun prieten...atat de mult incat nu vreau sa regrete ca nu mai suntem impreuna.Tin la el suficient sa nu pot indura sa il vad macar putin suferind pt mine.Nu merit nimic din toate astea.Vreau sa uite.Deja au trecut 3luni.Si el nu a uitat...

Calatorie in copilarie

As vrea sa imi pot da seama ce pot sa fac cu mine,cu gandurile astea care'mi bantuie fara autorizatie capul si mi'l fac mai greu decat o bila de plumb.Unele exista pur si simplu iar pe altele le creez eu.Nu'mi place,dar nu e zi sa nu o fac.Doar amintirile pastreaza echilibrul.
Amintiri de cand eram copil...si acum sunt,dar viata a reusit sa imi fure totusi din infantilitate si din inocenta aia cu care copii privesc lumea...Din naivitate,din jocurile cu papusi si din povestile cu Feti Frumosi...Timpul nu sta in loc.Sunt mandra de primaverile pe care le numar,insa nici nu stiu cum am ajuns aici.Parca ieri ma alergau gastile cand adunam flori de musetel,parca ieri plangeam ca am cazut cu bicicleta,parca ieri eram mandra de un calificativ...Astazi,ieri'ul a ramas o amintire placuta.Mult mai placuta decat ce traiesc acum.Acum privesc totul altfel...nu mai e ca atunci;nu ma mai bucur uitandu'ma la nori si nu mai ma joc de'a mama si copilul cu bebe...Acum cerul e innorat si bebe are gatul rupt,fiind doar o jucarie prafuita intr'un pod.
Iar eu sunt tot aici...si mi'as dori sa ma joc de'a ratele si vanatorii,sa tropai desculta intr'o balta facuta de ploaie,sa ma plimb cu bicicleta de dimineata pana seara,sa nu am alta grija decat calficativele mai mici de B,sa il tin in brate pe bebe pana adoarme,sa fac placinte de nisip...sa fiu iar un copil care nu stie ce inseamna prima dragoste din liceu,dupa care plangi luni intregi,sa nu stiu ce inseamna sa fii tradat,sa nu stiu ce inseamna moartea.Sa fiu doar un copil care alearga,cade,plange,se ridica...acelasi copil care eram cu ani in urma.
Timpul nu se intoarce,dar asta nu inseamna ca eu nu ma pot intoarce in timp.

Inca ceva.

E dimineata si ma doare capul.Teribil.Mi se abureste vederea si nu pot sa imi dau seama ce am de data asta.Senisibilitatea mea depaseste orice limita si nu'mi place.Diseara o sa fac blogul asta cum trebuie.Artistic si asa mai departe.Acum trebuie sa ma pregatesc pt o alta zi la scoala.Innebunesc maa.Poate il vad totusi...Nu l'am vazut de luni.E prea mult si nu mai suport.

...

Diseara.

Prima.

E tarziu.Nu am somn ma,nu am.Adica am,dar vreau sa mai stau putin.Si iata'ma scriind prima mea postare:).Imi place blogu asta.Chiar imi place.

Deci...ce ar trebui sa contina un blog?Buna intrebare.Eu o sa scriu ce'mi trece prin cap...fara un model anume.Asadar...ce'mi trece acum prin cap...multe.Ce sa fac in continuare...cu mine.Ce'mi doresc?Nu imi e clar...adica eu stiu ce imi doresc si tot degeaba.Niciodata viata mea nu a fost mai complicata ca acum.Am trecut cat de cat de depresie,dar simt cum ma afund in alta,care nu are decat putina legatura cu prima.M'am schimbat,lucru care s'a intamplat fara voia mea.Mie imi placea cum eram...

Adevarul e ca acum tot ce vreau e sa fiu cum eram la inceputul anului scoalar:cat de cat cu nasu'n carti,cu gandul la George,desi nu ma baga in seama,vesela...nu ca acum;tot timpul irascibila,delasatoare,fara pic de ambitie.Nu ma mai suport.Nu mai suport sa fiu asa.Cum spunea Vero,deja nu mai e o perioada trecatoare,cum am mai avut,si care nu dura mai mult de 3sapt...acum deja a implinit 3luni perioada asta proasta a mea.3luni.Si deja nu mai e perioada,e schimbare.Sincera sa fiu,ma sperie...Stiu ca sunt paranoica,dar asta e adevarul.Ma sperie.

...

Este 00.49.Ar trebui sa ma duc sa dorm.Si asta fac.Promit sa scriu curand;poate o sa am mai multa inspiratie si poate nu mai plictisesc pe nimeni.

Noapte buna!