Poveste.

Ochii ei negri inlacrimati priveau speriati in jur.Spera sa intalneasca pe cineva cunoscut,dar era inconjurata de straini.
Striga si nimeni nu parea ca o aude.Plangea,dar oamenii treceau pe langa ea fara ca macar sa o priveasca.Se simtea atat de singura...atat de parasita.Si avea atata nevoie sa planga pe umarul cuiva.Acolo era imposibil sa gaseasca ajutor asa ca fugi desculta pe cimentul rece si ud si se indrepta spre padure.Linistea din padure,desi o innebunea,era mult mai suportabila decat indiferenta din oras.
Ajunse,cu picioarele'i sangerande langa lac.Vantul batea usor si ii ravasea parul blond.Privea in gol,trista...amintirile o rascoleau si viata din ea pierea putin cate putin.Gandul ca e singura pe lume o topea.Il pierduse pe el...pierduse tot.Ramasese singura,intr'un loc necunoscut.

Lacrimile ii curgeau siroaie pe obrajii albi ca varul.Singurul lucru pe care il mai avea era o poza.Viata ei transpusa pe o bucata de carton...nu o lasase o clipa jos din mana.Degetele ei subtiri si palide o mangaiau cu blandete...chipul lui...ce nu ar fi dat sa il poata atinge...ce nu ar fi dat sa ii vada zambetul din nou...dintii lui albi si buzele pline si catifelate...ce nu ar fi dat sa le poata saruta inca o data.Dar stia ca e imposibil ca visul ei sa devina realitate si el sa se intoarca.O parasise pt totdeauna fara voia lui.Nici macar nu a apucat sa isi ia ramas'bun.Si ii era atat de dor...Isi aducea aminte fiecare fior pe care il simtea cand o saruta,fiecare tremur de emotie zarindu'l,fiecare gand si fiecare sentiment frumos pe care i'l trezea.Ar fi ucis pt el,ar fi facut totul.Nu conta nici Iadul,nimic.Nimic nu o putea opri.Iad era atunci cand nu era langa el.Se iubeau.Era o dragoste inocenta,sincera,ce nu cunostea limite sau obstacole.Era totul frumos si linistit.Pana cand viata o nedreptati,rapindu'l.I fu furat sufletul si bucuria de trai.De ce tocmai el?De ce nu a putut face nimic sa il salveze?

Acum se afla in locul unde pentru prima data s'au sarutat:lacul.O lacrima de amaraciune pica in apa cristalina si printre vibratii i se oglindi chipul sfasiat de durere.Lacrimile erau abundente si ii abureau privirea.Cand in ceata vazu chipul ingerului sau se sterse repede la ochi.Intoarse capul si se uita in spate.Doar fosnetul copacilor in bataia vantului.Apoi privi iarasi in apa.Zari acelasi chip dulce,zambind.Nu ii venea sa creada.Oare murise si ajunsese in Rai?Se intoarse din nou si il striga aproape isteric,cazand in genunchi si implorandu'l sa nu o lase din nou singura si sa se arate.Privi agonizand padurea.Liniste.Din nou se apleca pe marginea lacului.El era inca acolo.Atinse apa,dar vazand ca degetele ei firave produc vibratii si distrug imaginea lui,isi trase repede mana.Plangea si il implora sa ii vorbeasca.El doar statea acolo si o privea.Stia ca e o nebunie,dar ii placea sa creada ca nebunia ei e reala.Si sentimentul era atat de puternic.

Lacul era destul de adanc.Se gandea ca doar imbratisand moartea il va putea revedea.Asa ca,inconstienta,intra in apa si se indeparta din ce in ce mai mult de mal.Rochia ei neagra,de doliu,din matase se lipea de corpul subtire si slabit.Acum ca era atat de aproape de moarte si de el,pe fata i se asternuse un zambet triumfator.Imaginea lui reaparuse langa ea,implorand'o parca sa se salveze.De data asta,ea nici macar nu intoarse capul.Pe chipul ei angelic se vedeau calmul si fericirea.Stia ca va muri si asta o facea fericita.Urma sa fie alaturi de el...

blank and jones-fallen