El-Chiar a fost.Si eu inca sunt.

Tot ce scriu acum este o perfecta aberatie.Poate exagerez si poate dramatizez.Poate ca nu am dreptul sa simt asta.Dar regret.Ce regret?Ca exista o persoana care a tinut la mine.Mult.Si care in ciuda multor greseli[ale mele]inca tine.Si regreta.Ce regreta?Acum e frumos...regreta ca m'a sunat in ziua in care m'a vazut cu I. in oras...si m'a intrebat cu cine sunt.Si eu i'am spus ca nu pot sa vb.Si am inchis.Apoi i'am spus ca nu vreau sa incerc sa ii explic.De ce?Pt ca eram frustrata ca ii pierdusem pe amandoi.

Si acum cand aud ca el regreta toate astea si ca ii lipsesc...ma simt ultimul om.As fi vrut sa fi uitat si sa simta aceeasi frustrare pe care o simteam eu atunci.Sa fie suparat si constient ca nu merit o vorba buna din partea lui.Si nu e...El o intreaba pe Violeta"ce face madutza?"...cum poate?Cum dupa ce i'am facut atatea?

E foarte urat din partea mea sa spun ca totusi si eu tin la el...dar tin.Chiar tin.Nu suficient de mult incat sa ma schimb si sa fiu asa cum trebuie sa fiu pt el.Nu atat de mult incat sa il pot lasa pe I. la o parte si totul de altfel.Tin atat cat sa imi dau seama ca inainte de toate mi'a fost cel mai bun prieten...atat de mult incat nu vreau sa regrete ca nu mai suntem impreuna.Tin la el suficient sa nu pot indura sa il vad macar putin suferind pt mine.Nu merit nimic din toate astea.Vreau sa uite.Deja au trecut 3luni.Si el nu a uitat...