marți, 7 aprilie 2009

Din nou el.

Din nou...din nou am inceput sa imi fac sperante.Din nou am inceput cu ultimatumuri.Jur ca nu mai pot.Nu e vorba doar de el,e vorba de toata viata mea,toate imaginile pe care le vad trecandu'mi prin fata ochilor...vad cate greseli am facut si cate inca fac.Vreau sa le indrept si deja simt ca e tarziu.Am inchis o usa pe care acum nu pot sa o deschid si lucrul asta e extrem de frustrant.As vrea sa am sansa sa o iau de la capat si sa fac totul bine.
As vrea sa ii fi explicat...sa nu il fi lasat sa plece atunci...daca as fi facut asta,ea nu mai era in lumea mea acum.Fata asta e hotarata sa ma scoata din joc.Ok,recunosc,sunt paranoica,foarte paranoica.Ma obsedeaza gandul ca o cheama ca pe mine,ca are breton si ca din cand in cand isi indreapta parul.Ma obsedeaza gandul ca vremea mea a trecut si ca acum nu pot decat sa privesc din umbra cum ea fura tot ce era al meu si ca are tot ce puteam eu sa am.O urasc desi ea probabil nu stie de existenta mea.Nu o urasc pentru ca ar fi o persoana rea sau...o urasc pentru simplu' fapt ca exista.Sunt constienta ca daca nu era ea,era alta.Oricum as fi urat'o pe oricare ar fi fost.Din pacate pentru mine,nu fac economie de sentimente.
Imi e asa dor de el...e singurul care conteaza in momentul asta.Nu pot trece mai departe,nu pot.Si acum imi e foarte frica sa nu intru iar in perioada din care abia am iesit.Am facut tot ce am putut sa ma ierte.Si m'ar fi iertat daca ea nu era la mijloc.

Ma simt atat de goala pe din'nauntru incat nu vreau decat sa...sa se intoarca;nu sa dispara mai mult de atat.Nu pot indura mai mult.Deja e disparut.Doar amintirea mea il mentine in viata.Si visele care nu mai contenesc.
Seara de seara,in somn si cu ochii deschisi.Numele,parfumul,culorile...tot ce mi'ar putea aduce aminte de el asa cum era cand era langa mine.Un timp scurt si nepretuit.
E atat de perfect.Atat de spontan,mereu tipa si rade...si sare si glumeste...si te face sa te simti bine.Nu ai cum sa nu il placi.Pentru mine nu exista unul mai bun.
Ne despart cativa kilometri buni.Dar as pleca pe jos daca as sti ca ma va tine in brate cand voi ajunge.Si ca nu imi va da drumul pentru ea sau pentru altcineva.
Ce pot sa mai spun?am umplut si pagina asta de dramatisme...asa sunt de cand il cunosc:dramatica.Si as vrea sa ma schimb,desi imi place sa fiu asa...adica ma obisnuisem cu suferinta si aproape era bine.Acum o simt exact ca atunci;atat de vie ca acum 3 luni.Chiar nu merit toate astea.El e fericit...si stiu ca nefericirea lui nu m'ar face fericita...stiu si ca faptul ca e fericit cu ea ma termina.
Azi sper sa il vad.Macar atat.





ayo-down on my knees

Un comentariu:

  1. asa eram eu ieri.
    acum e totul bine.
    ma intreb cat va mai tine..
    app. ti-am dat add.

    RăspundețiȘtergere

Spune'mi :D